Despre Munti si demonii lor

Am remarcat in ultimele 24h, de la accidentul tragic din Crai o adevarata avalansa de opinii, cele multe aberante, referitoare la alergarea montana, la competitiile de alergare montana si mai specific la maratonul Pietrei Craiului. In buna traditie locala, majoritatea acestor opinii vin de la persoane care nu au nici un fel de experienta, pregatire si intelegere asupra acestui fenomen.

Alpinism, alergare montana, ski de tura, freeride, parapanta, mtb sunt sporturi care deja au devenit clasice, traditionale, in mediul montan (in tarile civilizate). Din toate acestea au derivat o sumedenie de alte sporturi specializate, unele mai complexe, mai specializate si evident si mai riscante.

Consider opiniile de genul: “pe munte nu se alearga” , ” pe munte se merge cu rucsac cu tot sifonierul in spate”, “sporturile montane” altele decat drumetia sunt o prostie, drept anacronice iar cei care le vehiculeaza dau dovada de obtuzitate si inclutura.
In cazul atletismului si sporturilor clasice: fotbal, baschet, tenis etc arena este delimitata, in cazul sporturilor montane arena este muntele. Unii prefera siguranta unui parc, unei sali sau stadion, altii prefera senzatia de libertate pe care ti-o da muntele.

Dar deviza sportului ramane aceeasi, inca din antichitate: Citius, Altius, Fortius !

Media din pacate are un unghi foarte ingust in prezentarea muntelui si sporturilor montane. Competitiile sunt prezentate ca niste activitati periferice, practicate de o mana de “junkies” dependenti de adrenalina.
Curg insa rauri de postari si articole cand vreo nenorocire loveste pe cineva la munte.Cand vorbim despre aceste imagine creeata de mass-media ne intrebam de ce ? Incompetenta ? , prostie ? , superficialitate ? , lipsa de viziune ?, rea vointa ? probabil cate putin din toate…
Practic marea masa a oamenilor vad sporturile montane prin prisma aceasta ingusta. Se vorbeste extensiv despre accidente si tragedii si extrem sumar despre realizari, performante in cazul sportivilor, organizarea de competitii si alte proiecte.

Am alergat pentru a 11-a oara la MPC, un concurs emblematic pentru alergarea montana din Romania. Si anul acesta a avut parte de o organizare foarte buna, traseul fiind amenajat, balizat si protejat ireprosabil, asta chiar daca tot traseul e realizat pe poteci marcate.
Dar asa cum apare si in descrierea competitiei, traseul este unul dificil si e nevoie de experienta si pregatire iar riscurile, chiar daca sunt minimizate nu pot fi excluse in totalitate. Accidente se pot intampla si celor mai buni si experimentati. Cu totii stim asta.

Din pacate aceste riscuri s-au materializat la a 14-a editie de MPC, in cazul unei sportive cu foarte multa experienta, iar apoi printr-o conjunctura nefericita in cazul unui sportiv de asemenea experimentat care a incercat sa intervina si sa ajute sportiva accidentata.

Conditiile pe traseu au fost rezonabile, chiar ok, dar cereau o atentie sporita. Atletii de top au reusit sa faca record de cursa. Eu personal am mers conservativ (prudent) pe cateva zone mai expuse , datorita faptului ca plouase cu o zi inainte, dar in rest am mers in stilul meu si am facut acelasi timp ca si anul trecut (cand a fost uscat), 4h45m.

O problema pe care am remarcat-o si cu care m-am confruntat si in cursele pe care le-am organizat sau la care am fost voluntar este lipsa de responsabilitate a unor participanti.
Nu o data mi s-a intamplat in zonele in care a trebuit sa impun un timp limita sa fiu injurat si chiar blestemat ( 😉 )de catre concurenti nemultumiti ca au fost scosi din cursa.
Nu o data unii oameni au mintit sau au “indoit” adevarul ca sa “iasa” suma de cerinte ceruta in cv-ul montan sau competitional pentru a te putea inscrie la start.
De ce sa faci asta ?! cand exista sute de competitii cu nivel acesibil pentru fiecare tip de experienta si pregatire.

Sporturile montane, deja devenite traditionale in peisajul evenimentelor legate de munte au un rol foarte important si in educatie. Esti obligat sa respecti un regulament, sa ai la tine un echipament obligatoriu, sa respecti un timp limita, sa te pregatesti, sa te antrenezi, practic te obliga sa gandesti in contextul muntelui. Dar poate in primul rand ai prilejul sa alergi cot la cot cu oameni experimentati de la care poti invata foarte multe.

Intr-o tara macinata de boli generate de sedentarism, in care 30% de copii sunt supraponderali si procentul creste constant an de an sportul si miscare sunt o solutie. Intr-o tara in care muntele e privit ca o camara fara fund, fata de care nu ai nici un fel de responsabilitate si din care te poti “servi” oricat, fara sa te gandesti la viitor, educatia este o necesitate. Toate aceste evenimente sportive sunt necesare si si-au adus contributia la aceasta educatie. Desigur nu e singura forma de educatie, dar o piesa din puzzle.

Dar principala responsabilitate vine la fiecare dintre noi, sa ne pregatim, sa ne antrenam, sa ne educam, ca sa fim mai buni, mai rapizi si mai intelepti.

Si fara indoiala, demonii muntilor sunt oamenii…

Don`t copy text!