Ediția 2026 a Transylvania 100 va rămâne ca una dintre acele ediții în care muntele, condițiile meteo și de zăpadă, organizarea și deciziile individuale s-au întâlnit într-un mod care a dus la accidente, intervenții dificile și întrebări incomode. Articolul de mai jos nu doreste sa vina cu explicatii si solutii miraculoase dar doreste sa ridice niste intrebari legitime.

În dimineața cursei, mai mulți concurenți au întâlnit condiții apropiate de terenul alpin: zăpadă tare pe sectoare expuse, temperaturi scăzute, vizibilitate redusă și vânt în zone unde o simplă alunecare putea avea consecințe severe. Au urmat căderi, evacuări, cazuri de hipotermie și cel puțin un accident grav cu traumatisme multiple.

După intervențiile Salvamont și dezbaterea publică apărută ulterior, întrebarea nu mai este doar ce s-a întâmplat, ci și ce putea fi făcut diferit și care sunt responsabilitățile fiecărei părți implicate.

Nu am participat la cursa si nu am vrut sa scriu la cald, am asteptat sa vad imagini filmate si mai ales sa am feedback de la persoane a căror pregătire si experiența o cunosc:
Multumesc Mara Voicu (castigatoarea cursei de 30k de anul acesta, sportiva cu o mare experiența de alergare montana si ski alpinism), Mihai Teodorescu participant la cursa de 100km (skior alpinist experimentat si un sportiv cu abilitați tehnice foarte bune, cu care am traversat de 2x Creasta Fagarasului pe skiuri, de la Suru la Podragu si de la Suru la valea Vistea, Dani Cruciat (alergator montan de ultra si unul din cei mai experimentați alergători montani din Romania.

Majoritatea accidentelor cunoscute s-au concentrat în zona Refugiului Țigănești și a sectorului către Cabana Mălăiești. În condiții normale de primăvară, această zonă este percepută de mulți alergători ca un segment tehnic, dar abordabil: poteci alpine, traversări expuse pe alocuri, un teren specific Bucegilor.

Problema este însă că dificultatea și riscul unui traseu depind în totalitate de condițiile întâlnite în teren, mai ales atunci când apare zăpada care schimbă complet natura traseului.
Un sector care vara aparține clar alergării montane poate deveni, după o noapte rece și precipitații, teren specific turelor de iarnă. Pentru a înțelege această diferență este nevoie însă de experiență…

Pe porțiunile cu zăpadă întărită și gheață, aderența scade dramatic. Oprirea după o alunecare devine foarte dificilă, traversările înclinate devin expuse și riscante, iar o cădere aparent minoră se poate transforma într-o alunecare lungă. Consecințele devin grave atunci când terenul include praguri, stânci, zone unde impactul este inevitabil.

Aici apare prima întrebare importantă: mai vorbim doar despre trail running sau este nevoie de un alt nivel de pregătire?

Primii concurenți au ajuns în zona înaltă aproximativ între orele 06:30 și 08:00. Relatările ulterioare, imaginile și informațiile apărute indică temperaturi scăzute, zăpadă tare, vizibilitate redusă, vânt, umezeală și un risc crescut de alunecare peste 2000m altitudine
Aceste condiții au schimbat complet profilul traseului. Mulți participanți s-au înscris probabil pregătiți pentru o cursă de trail tehnic. În teren însă au întâlnit, pe anumite segmente, condiții care necesitau abilități apropiate de turelor de iarna: evaluarea pantei, înțelegerea expunerii, tehnica buna de deplasare pe zapada, controlul unei eventuale alunecări și, poate cel mai important, capacitatea de a decide retragerea.

Datele publice diferă în funcție de momentul raportării, însă bilanțul a inclus multiple intervenții și evacuări. Printre cazurile despre care există informații publice se află un caz sever descris ca politraumă, căderi cu traumatisme, persoane evacuate din zone abrupte și participanți cu hipotermie.

Pentru echipele Salvamont situația a fost complicată suplimentar de vreme și accesul dificil, iar in conditiile meteo descrise intervenția aeriană nu a fost posibilă. Astfel, chiar și o operațiune aparent simplă poate deveni lungă și consumatoare de resurse. Atunci când accidentele apar simultan, presiunea asupra echipelor de intervenție crește exponențial.

Totusi discuția despre responsabilitatea organizatorilor nu trebuie redusă la întrebarea „trebuia anulată sau amanata cursa?”.

La nivelul unui organizator de cursa intelegerea conditiilor si impactul pe care acestea il au asupra sigurantei participantilor este esentiala. Evaluarea riscului si un plan coerent de masuri nu este o recomandare este o datorie.

Existau mai multe niveluri de intervenție posibile.

Menținerea traseului cu măsuri suplimentare de securizare reprezenta una dintre opțiuni.

În zonele expuse, unde consecințele unei căderi puteau fi grave, se puteau sapa urme sigure în zăpadă, amplasarea unor echipe de suport în teren, montarea de corzi fixe în punctele critice, monitorizarea permanentă a stării traseului, controlul trecerii concurenților sau limitarea numărului de participanți care intrau simultan în sectoarele cu risc.
In conditiile in care zona inalta e acoperita cu zapada pe o mare suprafata era necesara suplimentarea marcajelor. Conditiile de white-out cresc semnificativ riscul de ratacire si devine usor sa ajungi in zone si mai expuse si periculoase.

Orice om de munte experimentat stie ca daca nu e echipat corect, odata ce ai scapat la vale pe o panta de peste 35* cu zapada tare sansele de oprire sunt 0 (zero). Iar daca la “landing” ai praguri sau stanci doar norocul poate minimiza consecintele. Singura solutie e sa pregatesti traseul corect.

O altă variantă era modificarea traseului. Aceasta ar fi însemnat schimbarea profilului cursei, recalcularea distanței si modificarea parametrilor cursei și adaptarea punctelor de control.
Din punct de vedere sportiv, rezultatul ar fi fost o competiție diferită.

Din punct de vedere operațional însă, expunerea putea fi redusă.

Partea dificilă a discuției rămâne: Care este responsabilitatea concurenților?

După fiecare accident apare tendința de a căuta un singur vinovat. Realitatea este însă mai complexă.
Participarea la curse de 80 sau 100 de kilometri în muntii Bucegi, in special partea Înalta a acestora implică acceptarea unui risc real.

Dar acceptarea tacita a riscului nu înseamnă automat înțelegerea lui.

Există diferențe majore între alergarea montană, skyrunning, deplasarea pe teren mixt stanca, pamant si zăpadă sau deplasarea pe zapada tare in conditii apropiate de turele de iarna. Nu doar pregatirea individuala e diferita ci si echipamentul necesar si specific pentru fiecare din ele diferă mult.

Un alergător foarte bun la ultra nu este automat pregătit pentru toate aceste situații. Mulți sportivi pot avea rezistență excepțională, experiență vastă în curse și rezultate importante, dar în același timp să nu fi avut niciodată experiență reală pe pante expuse cu zăpada tare.

Unii concurenți au luat decizia să se oprească și să se retragă. Iar această alegere merită discutată.
Poate cea mai importantă competență în munte nu este viteza. Este capacitatea de a înțelege riscul la care te expui și momentul în care trebuie să iei decizia de retragere.

Fiecare participant ar trebui să își pună câteva întrebări simple: pot traversa această pantă în siguranță? Dacă alunec, mă pot opri? Pot coborî singur? Știu să renunț? Continui pentru că este sigur sau pentru că merg și ceilalți?

În competiții apare un efect psihologic puternic. Dacă grupul merge înainte, devine dificil să fii persoana care se oprește. Totuși, uneori exact aceasta este decizia corectă.

Lecția reală a acestei ediții este că accidentele nu au avut o singură cauză. Ele au apărut la intersecția mai multor factori: teren montan expus acoperit cu zăpadă, condiții de zăpadă tare, sectoare cu consecințe severe în caz de cădere, decizii organizatorice dificile, niveluri foarte diferite de experiență între participanți și presiunea competiției.

Reducerea întregii situații la „vina organizatorilor” sau „vina concurenților” simplifică excesiv realitatea.
Întrebarea importantă nu este doar cine răspunde.

Pentru că muntele va rămâne acolo.
Vremea va rămâne imprevizibilă.
Exista o singura constanta: conditiile de vreme si zapada pot schimba totul.

Deciziile corecte adaptate la realitate, bazate pe experienta si educatie corecta sunt singurele care te pot salva, iar diferența dintre o cursă memorabilă și una care se transformă într-o operațiune de salvare poate fi uneori de doar câteva grade, câteva ore și câteva decizii luate la timp. Nu in ultima instanta daca nu exista receptivitate din partea organizatorilor sa aduca modificarile necesare pt editiile urmatoare comunitatea are datoria sa reactioneze.

Deocamdata Transylvania 100k are un cartonas galben 🟨…